BILETE ȘI ACCES
Accesul la festival se va face pe baza biletului sau abonamentului achizitionat de la una din agențiile partenere de ticketing.
Fiecare bilet/abonament asigură accesul unei singure persoane la festival. Exceptie fac pachetele promotionale cu reguli de acces pentru mai multe persoane. În acest caz se condiționează posesorii de prezentarea în același timp a tuturor persoanelor care vor avea acces în baza acestuia, deoarece biletul se va scana o singură dată pentru toate persoanele.
Ne rezervam dreptul de a organiza promoții oricând, urmând să le promovăm pe canalele noastre de socializare.
Posesorii de abonamente la festival trebuie să își preschimbe abonamentul cu o brățară de acces și să o poarte permanent pe întreaga perioadă a evenimentului. Brățările nu se înlocuiesc în caz de scoatere sau distrugere intenționată. Minorii vor primi brățări distincte.
Accesul în zona de festival se face exclusiv pe la intrarea special amenajată, după ce s-a verificat valabilitatea biletelor.
Pentru accesul în camping se achiziționează bilete speciale, separat de biletele de festival. Fiecare persoană trebuie să aibă bilet de acces în zona de camping. Există două tipuri de bilete de camping: bilete de acces cu rulotă și bilete de acces cu cortul. Accesul în zona de camping este permis cu o zi înaintea primei zile de festival și înca o zi după ultima zi de festival. Organizatorul nu asigură rulote sau corturi și, de asemenea, nu asigura paza bunurilor personale. Este asigurată doar paza zonei de acces.
Accesul minorilor sub 13 ani este gratuit pe toată perioada festivalului, numai dacă aceștia sunt însoțiți de un părinte sau un reprezentant legal ori convențional posesor de bilet valabil și cu respectarea integrală a prevederilor din Regulament. Vezi Regulamentul integral. Descarcă Declarație cosimțământ parental minor.
Gratuitatea se referă inclusiv la accesul în zona de campare. La cererea organizatorului sau a responsabililor cu securitatea, însoțitorul are obligația să prezinte certificatul de naștere și/sau un document cu poza minorului. Este obligatoriu ca un adult să își asume răspunderea pentru minor, în baza declarației fără de care nu va fi permis accesul minorului în Festival, indiferent dacă are sau nu însoțitor. Recomandam sa lasati asupra minorului datele parintelui sau ale insotitorului (nr tel, nume, adresa), pentru a usura reintalnirea in caz de ratacire sau pentru situatiile de urgenta.
Participanții care nu au încă 18 ani împliniți trebuie să descarce, să completeze și să prezinte Declarația care atestă cosimțământul parental.
Persoanele cu dizabilități certificate au acces gratuit cu însoțitor sau fără, în baza unui certificat VALID și a cărții de identitate. Însoțitorul persoanei cu dizabilități este obligat să prezinte documentele emise de instituția statului care atestă fără drept de tăgadă că are această calitate.
Organizatorul nu își asumă răspunderea referitoare la verificarea semnăturilor, respectiv la modalitatea de semnare a declarațiilor, aceste aspecte rămânând în sarcina persoanelor care prezintă declarațiile.
Participanții au obligația să aibă asupra lor acte de identitate pe toată durata festivalului și să le prezinte la solicitarea organizatorului sau partenerilor săi.
OFERTE SPECIALE, TOMBOLE, CONCURSURI
Organizatorul își rezervă dreptul de a desfășura promoții, tombole și concursuri care au ca obiect bilete de acces la festival. Acestea se vor desfășura pe perioade limitate, în condiții speciale ce vor fi comunicate pe canalele de comunicare cu ocazia fiecărei acțiuni de tipul acesta.
PERMISE
- animale de companie în baza Declarației de răspundere pentru animalul de companie
- cărucioare, landouri, marsupiuri bebeluși
- rucsacuri, borsete, poșete, bagaje de mână, genți, dar nu mai mari de 29cm x 21cm x 12cm
- binocluri
- scaune pliabile
- paturi, prosoape
- aparate de fotografiat compacte
- țigări, țigări electronice
- căști
- go pros
- șervețele
- dezinfectant de mâini în recipiente mici și șervețele umede
- pelerine de ploaie
- pălării, șepci, bandane, banderole, eșarfe, șaluri
- rujuri, make-up
- telefoane și încărcătoare
- cremă de protecție solară
- ochelari de soare
- pahare din sticlă sau carton goale la intrare
- medicamente, insulină, spray inhalator pentru astm
- zâmbete, surâsuri, râsete gălăgioase
CAMPING RULOTE / CORTURI
- corturi
- saci de dormit, pături, perne, izoprene, saltele autogonflabile
- conserve, băutură, apă
INTERZISE
- role, biciclete, skateboard-uri, hooverboard-uri
- aparate de fotografiat, camere de filmat profesionale sau semiprofesionale, drone
- sticle, umbrele, bagaje voluminoase
- selfie stick-uri, steaguri, laser pointer
- lanțuri, bastoane
- obiecte ascuțite, cuțite, arme
- materiale inflamabile sau pirotehnice, spray-uri, artificii, fumigene
- vuvuzele
- apă, mâncare, băuturi răcoritoare sau alcoolice
- substanțe interzise
- orice obiecte și acțiuni care pot cauza incendii sau pun în pericol integritatea celorlalți participanți
- activități comerciale, publicitare
- demonstrații, mitinguri de orice natură
- împărțirea de pliante
*Organizatorul poate decide să permită accesul în zona de festival persoanelor a căror stare de sănătate necesită utilizarea unora dintre obiectele menționate și pot face dovada acestui lucru prin documente emise de medicul specialist sau de familie.
CAMPING RULOTE / CORTURI
- aragaze de camping, butelii, canistre pentru combustibil
- accesul cu mașina în zona de camping
- foc de tabără
DESFĂȘURAREA EVENIMENTULUI
Din momentul intrării în incinta evenimentului, participantul își asumă și va respecta întocmai Regulamentul.
Participarea la festival se face pe proprie răspundere, participanții declarând că sunt apți din punct de vedere fizic și psihic. Astfel, persoanele cu afecțiuni psihice sau fizice pentru care zonele aglomerate, zgomotele puternice, efecte speciale sonore, vizuale și audio reprezintă risc, își asumă întreaga răspundere pentru prejudiciile ce le-ar putea suferi prin participarea la festival.
Organizatorul va anunța în prealabil orele concertelor din cadrul festivalului. Orarul poate suferi modificări din motive independente sau din voința organizatorului, fără să fie obligatorie notificarea participanților și fără ca aceștia să poată solicita repararea unui eventual prejudiciu astfel suferit.
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica programul muzical, în sensul programului orar, în sensul ordinii artiștilor care vor evolua pe scenă și în sensul unor modificări minore în ceea ce privește artiștii anunțați. În cazul modificării programului muzical, fie din voința organizatorului, fie din cauza unor factori externi, participantul nu are dreptul de a cere despăgubiri sau rambursarea prețului aferent biletului achiziționat.
Organizatorul nu acordă nicio garanție în legătură cu durata procesului de intrare la festival sau cu disponibilitatea, conținutul, calitatea și cantitatea programelor și serviciilor din cadrul festivalului și exclude în mod explicit rambursarea către participant a prețului biletului ori abonamentului sau acordarea unei reduceri ulterioare sau plata de daune-interese, despăgubiri sau compensații de orice natură, în acest context.
CAMPING
Fiecare persoană trebuie să prezinte biletul de acces în zona de camping. Există două tipuri de bilete de camping: bilete de acces cu rulota și bilete de acces cu cortul. Organizatorul nu asigură rulote sau corturi.
Zona de camping va fi deschisă cu o zi înaintea datei de începere a evenimentului și cu o zi după data de terminare a evenimentului.
Accesul cu mașinile în zona de camping este interzis. Acestea vor putea fi parcate în spațiul special amenajat, aflat la aproximativ 100 m. Poziționarea corturilor în zona de camping corturi și a rulotelor în zona de camping rulote se va face exclusiv conform indicațiilor organizatorilor.
Spațiile de campare pentru corturi și rulote sunt îngrădite, cu paza 24/24h, iluminate nocturn, dotate cu toalete și dușuri, posturi de alimentare cu energie electrica, WiFi gratuit si teren de sport.
Organizatorul nu asigură rulote sau corturi și, de asemenea, nu asigură paza bunurilor personale. Este asigurată doar paza zonei de acces.
Vor fi amenajate zone de grill și spații de luat masa sau de savurat cafeaua. Zona 1 a camping-ului pentru corturi este la o distanță de aproximativ 4 minute de mers pe jos față de festival, într-un minunat parc natural. Zona de camping rulote este alăturată și dispune de o capacitate de aproximativ 100 unități. Nu doar o locație ce oferă facilitățile necesare unei șederi confortabile pe perioada festivalului, ci și o comunitate, un loc de joacă pentru mici și mari, plin de viață, dar civilizat și ordonat totodată.
Recomandăm ca produsele cosmetice și de igienă pe care le veți folosi pe timpul șederii în camping să fie organice sau biodegradabile pentru a afecta cât mai puțin ecosistemul în care ne vom desfășura activitățile.
Deoarece statul la cort implică anumite reguli de conviețuire, atât cu ceilalți cât și cu natura, vă rugăm să fiți deschiși și să abordați fiecare situație care apare cu ințelegere și compasiune.
SISTEM DE PLATĂ
Produsele alimentare vor putea fi achiziționate prin plată cash sau cu cardul, direct la comercianții autorizați de către organizator, ale căror standuri se vor afla în interiorul zonei de festival.
Băuturile alcoolice și răcoritoare se vor achiziționa prin plata cu jetoane de la barurile din incinta festivalului. Jetoanele se achiziționează de la punctele de vânzare special amenajate în acest scop în interiorul zonei de festival.
Este interzisă vânzarea de țigări și băuturi alcoolice persoanelor minore. Organizatorul și partenerii festivalului au dreptul de a solicita oricărui participant prezentarea actului de identitate care să ateste vârsta.
SECURITATE ȘI SĂNĂTATE
Problemele urgente pot fi semnalate organizatorilor prin intermediul oricărui agent de pază aflat în proximitate.
În cazul în care există vreo persoană care periclitează siguranța celorlalți participanți, provoacă disconfort sau al cărei comportament afectează buna desfășurare sau atmosfera plăcută a festivalului,
Organizatorul are dreptul de a tăia brățara acelui participant și de a-l escorta în afara festivalului, fără a i se mai permite accesul și fără ca persoana în cauză să poată cere vreo despăgubire.
Pentru situații ce necesită asistență medicală, festivalul asigură intervențiile de urgență cu ajutorul unor echipaje medicale, la ambulanțele situate în proximitatea zonei de festival. Organizatorul va lua toate măsurile impuse de autoritățile statului în domeniul sănătății sau va permite reprezentanților instituțiilor competente să ia aceste măsuri.
Pe perioada festivalului, vizitatorii sunt rugați să își supravegheze lucrurile și bunurile personale, organizatorul neasumându-și nicio responsabilitate pentru obiectele pierdute. Desigur, în măsura în care astfel de obiecte sunt găsite, vizitatorii sunt rugați să le ducă la barul principal, aflat lângă cortul ce găzduiește scena a doua a festivalului. Organizatorul va comunica găsirea acestora prin intermediul paginii de Facebook și va întreprinde eforturile impuse de situație pentru a le returna proprietarilor de drept.
Intrarea cu obiecte de valoare în incinta festivalului sau lăsarea lor în grija altor persoane rămâne în răspunderea exclusivă a proprietarului. Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru pierderea, deteriorarea sau înstrăinarea acestora.
Obiectele pierdute și găsite vor fi predate la biroul de informații semnalizat pe harta festivalului și vor fi păstrate în acel loc până in ultima zi de desfasurare a evenimentului.
ÎNREGISTRĂRI FOTO VIDEO ȘI ALTE DATE CU CARACTER PERSONAL
Accesul în cadrul festivalului presupune un acord implicit de a apărea în fotografiile sau filmările realizate de organizatori, parteneri contractuali, membrii presei și alți participanți. Organizatorul își rezervă dreptul de imagine asupra întregului festival, nelimitat de timp, amplasarea geografică și forma de utilizare. Organizatorul poate înregistra, utiliza, copia, distribui și difuza public, în mod repetat aceste înregistrări, în scopuri de marketing și publicitate.
Organizatorul și persoanele autorizate de acesta au dreptul de a obține profit, de a utiliza în scopul promovării imaginile înregistrate cu ocazia Festivalului fără ca Participanții să ridice pretenții în legătură cu înregistrările și publicarea lor.
Participanții nu pot să vândă sau să utilizeze gratuit în scopuri comerciale înregistrări de voce și de imagine în care apar artiștii sau alți participanți la festival.
Organizatorul își rezervă dreptul de a stabili zone cu filmarea sau fotografierea interzise. În cazul încălcării acestor restricții, Organizatorul are dreptul de a confisca aparatul și a șterge înregistrările.
Conform Regulamentului UE 679/2016 (GDPR) beneficiați de dreptul de acces, de rectificare, dreptul de a obține ștergerea datelor sau restricționarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziție, dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată. Pentru exercitarea acestor drepturi sau dacă considerați că datele dumneavoastră sunt prelucrate altfel decât în conformitate cu legislația incidentă aplicabilă puteți adresa o cerere datată și semnată pe adresa contact@brezoiblues.ro sau vă puteți adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Vă recomandăm să citiți varianta integrală a REGULAMENTULULUI. (clik aici)